Dottoriţă de Bucureşti: Fosta secretară a „Unchiului” Maghiar va conduce doctorate la prestigioasa ASE

În campusul Universităţii din Oradea se mai întâmplă şi poveşti de succes. De cele mai multe ori, însă, aparţin unor profesori cu trecutul tulbure!

Adriana Giurgiu, fosta decăniţă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, cunoscută multora ca fostă secretară și specialistă în făcut cafele defunctului rector Teodor Maghiar, a reuşit o carieră fulgerătoare, iar recent şi-a obţinut şi titlul de abilitată, adică de conducător de doctorate.

Cum, însă, la Oradea nu există o şcoală doctorală în afaceri internaţionale, domeniul în care şi-a tras specializarea, Giurgiu a cerut afilierea la Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar conducerea Universităţii orădene i-a aprobat solicitarea.

Dincolo de a constata cât de mult a coborât ştacheta şi ASE, Bihorel, asemenea unor confraţi ai fostei decăniţe, îi doreşte totuşi mult noroc în Capitală. Până la urmă, dacă ar rămâne acolo de tot, şcoala din Oradea n-ar avea decât de câştigat…

 


*
*