Bihorel

Director pentru directoare: Prins cu mâna-n banii publici, Pasztor l-a angajat pe soţul şefei de la Camera de Conturi

Raportul Camerei de Conturi Bihor după verificarea cheltuielilor făcute anul trecut de Consiliul Judeţean produce coşmaruri şefilor acestei instituţii, prinşi, între altele, că au încălcat legea dând bani grei unor firme şi ONG-uri de casă ale UDMR, şi în special preşedintelui Pásztor Sándor, găsit responsabil că a alocat ilegal 100.000 lei unei fundaţii a partidului maghiar pentru organizarea ediţiei 2017 a festivalului Festum Varadinum.

Prin urmare, Pásztor a decis să conteste raportul, oricum foarte blând, la Curtea de Conturi a României, unde fostul deputat de Bihor al UDMR, Lakatos Peter, este mare sculă pe basculă, aşa încât problema e pe cale să se „rezolve”.

Pentru ca micile „neplăceri” de acest fel să nu se repete şi pe viitor, şeful CJ a mers chiar mai departe, angajându-l pe soţul directoarei Camerei de Conturi Bihor, fostul ofiţer de Poliţie Nicolae Iovan, acum tânăr pensionar, ca director interimar la Societatea de Pază şi Protecţie Bihor, din propria subordine.

Deşi era greu de crezut pentru cineva cu bun-simţ că acesta ar accepta oferta, fiindcă prea duhneşte a „atenţie”, Bihorel a aflat că Ivan a şi fost numit, pe tăcute, cu două săptămâni în urmă, la şefia SPP Bihor.

Nu-i exclus, deci, ca viitoarele controale ale Camerei de Conturi la CJ să fie numai ghiocei și tulipane!…

Exit mobile version