Bihorel

Cum s-au ţigănit românii cu ungurii la CJ

La alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean speram să asist la un moment solemn. În loc de asta, am văzut un vajnic UDMR-ist ţinând de urnă de parcă era plină cu cenuşa neamurilor. Apoi, un Foncea gata să muşte din comunişti, un Pasztor cu faţa lui de tocilar, depăşit de situaţie, un Bodea care s-a furişat la vot să nu cumva să se aleagă cu vreun pumn în cap şi nişte ziarişti care râdeau şi cu curu’ de cei care vor conduce judeţul.

Chiar aşa, unde vor conduce aceşti domni judeţul? Că încă n-am aflat nimic despre programul lor. Dar la ce armonie este în Consiliul Judeţean, orice program se va transforma iute în pogrom. Liberalii s-au şucărit că votul nu a fost secret, PSD-iştii le-au spus „hai, sictir!”, iar ungurii au fost fericiţi că totul a ieşit foarte mişto.

Mang a fost de-a dreptul monumental. Omul nu s-a sinchist să nege că a fost un furt pe faţă din moment ce buletinele s-au dat la masă, dar a motivat că aşa se procedează dintotdeaua la Consiliul Judeţean. De remarcat că Ana Maria Tiron s-a dat violentată de un ziarist, deşi n-am auzit vreodată ca jurnaliştii să se lege de fizicul ei, oricât ar fi de masochişti.

Oricum soarta judeţului – cu un Mălan în frunte, dar fără majoritate, sau cu un Pasztor, cam în aceeaşi situaţie – era de mult pecetluită. Cam de 26 de ani. Abia aştept să văd cum Pasztor, Mang şi Bodea, adică troica, vor conduce judeţul cu o mână de fier. Forjat.

Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să duceţi Bihorul pe noi culmi de progres şi civilizaţie, că pe primul loc l-a pus deja de multă vreme Cornel Popa cu echipa lui, Radu Ţîrle şi „inubliabilul” Sanyi Kiss!

 

Exit mobile version