Bihorel

Consiliera PSD Doina Bunea vrea să-i bage pe pensionari la apă

Ciudată e şi politica asta. Dacă fiecare partid ar fi mers pe picioarele lui la alegeri, probabil că în Consiliul Local am fi avut doar vreo doi trei pesedişti. Aşa, însă, au intrat în joc personaje care, în mod normal, ar fi putut pătrunde în Sala Mare a Primăriei doar dacă aveau un mop şi o cârpă în mână.

Este înduioşător cum un consilier de talia doamnei Doina Bunea nu poate dormi de grija pensionarilor. Domnia sa s-a revoltat cu mânie proletară când a auzit că oamenii în vârstă vor plăti bilete de intrare la Ştrandul Ioşia.

Doamna Bunea a argumentat că sunt pensionari ce au pensii sub 2.000 de lei, ba chiar şi sub 1.000 de lei. Pesedista habar nu are că în Bihor 80% din salarii sunt sub 2.000 de lei, iar bieţii angajaţi trebuie să-şi achite intrarea la ştrand dintotdeauna.

Dar n-ai ce face, pesedista trebuie să marşeze pe latura populismului, doar PSD-ul s-a definit clar ca reprezentantul asistaţilor şi milogilor din România.

Exit mobile version