Bihorel

Comună îngheţată: Primarul comunei Căbești a cerut în instanță dizolvarea Consiliului Local

Comuna Căbeşti, aflată la vreo 10 kilometri de Beiuş, ar putea rămâne fără aleşi. Primarul PNL-ist Silviu Toda le-a cerut judecătorilor să dizolve Consiliul Local, format din cinci liberali, patru aleşi PSD şi doi de la ALDE, pe motiv că forul este incapabil să ia decizii.

Din luna martie începând, oponenţii edilului au blocat orice hotărâre de consiliu, astfel încât nici măcar bugetul n-a putut fi aprobat, iar de alte proiecte nici nu s-a pus problema.

Aşa că, încă din vară, Toda a introdus acţiunea de dizolvare a CL, care încă se judecă la Tribunalul Bihor, iar până când instanţa nu se va pronunţa, în comună nu mişcă mai nimic.

Singurele lucrări care stau să înceapă sunt cele de reabilitare a drumului comunal ce duce la satul Sohodol şi care au fost aprobate, prin PNDL, anterior boicotului PSD-ALDE. Aşadar, sătenii din Căbeşti pot să le mulţumească aleşilor pentru liniştea nedorită pe care o au în comună…

Exit mobile version