Bihorel

Beţivii din România pot să-şi arate solidaritatea cu fraţii de peste Prut

Supăraţi că vechea lor colonie Moldova virează spre Vest, ruşii au anunţat că interzic importul de vinuri basarabene. Motivul este chiar hazliu. Cică s-au depistat substanţe care pot dăuna sănătăţii.

Într-o ţară ca Rusia unde zilnic mor sute de oameni pentru că beau toate porcăriile din lume, de la lichid de frână la muscamor, de la pufoaică la ulei de mitralieră, grja faţă de calitatea vinurilor moldoveneşti este ridicolă.

Situaţia îmi aduce aminte de sloganul care circula prin anii ’50 şi care te parca 10 ani la puşcărie: „Stalin şi poporul rus / A-ntors curu’ către-Apus / Ca să vadă tot Apusul / Ce obraz mai are rusul”.

În faţa acestui abuz fără precedent, preşedintele nostru s-a angajat să suplinească lipsa importurilor ruseşti cu creşterea consumului naţional.

Dar cum domnia sa are un singur esofag, fac apel la toţi beţivii responsabili să treacă pe vin de Moldova. Dacă în anii ’90 am fost în stare să facem un pod de flori de ce n-am face acum unul de viţă de vie?

Fraţi moldoveni, consumatorii fruntaşi din patria mumă sunt alături de voi. Hai să dăm cep la butoaie!

Exit mobile version