Bihorel

Ave Keviep! Eco Bihor nu se mulţumeşte cu procesarea deșeurilor, a cumpărat o firmă de colectare

Deşi nimeni nu are habar, nici măcar şefii instituţiei, când va reuşi Consiliul Judeţean să dea startul licitaţiilor în sistemul integrat de management al deşeurilor (SMID), dar este cert că doritori să participe vor fi.

Bihorel a aflat că administratorii depozitului ecologic de deşeuri, firma Eco Bihor, „pui” al societăţii ungureşti Keviep, este pe cale să finalizeze contractul de achiziţie a firmei de salubritate, Ave Bihor, deţinută de un cetăţean austriac, care operează în zonele Salonta şi Săcueni.

Astfel, Eco Bihor are de gând să participe la licitaţiile din SMID şi speră, fireşte, să şi câştige, ca la final nu doar să proceseze deşeurile bihorenilor, ci şi să colecteze „materia primă” direct de la cetăţeni. Dat fiind că Keviep este o firmă apropiată de UDMR Bihor, aflată la cârma judeţul, nici n-ar fi de mirare ca socoteala să-i iasă…

Exit mobile version