Zece observaţii despre noul mandat al rectorului Bungău Barney

1. A ajuns rector nu neapărat pentru că medicii sunt mai deştepţi, ci pentru că inginerii sunt mai mulţi.

2. Ca să evite concurenţa, ar trebui să elimine toţi brancardierii din Universitate.

3. Dacă nu are destule ouă, să meargă la Avicola.

4. A văzut cu ochii lui cum e să-ţi treacă glonţul pe la ureche. E riscant, că provoacă otită.

5. Marea lui dilemă este dacă plagiatorii au fost cei care l-au votat, sau dimpotrivă.

6. Nu-i cazul să se laude cu calificativul de Încredere Enormă dat de ARACIS. Şi Universitatea din Dăbuleni, şi Academia de la Tecuci au aceleaşi calificative.

7. Previzibil, primul care l-a felicitat pentru succes a fost şeful Senatului, Sorin Curilă.

8. Să stea cu ochii pe Medicină ca pe butelie, că Bodog va umbla să o smulgă din trupul sfânt al Sorbonicii.

9. După felicitările pe care le-a primit la aflarea rezultatelor, a reieşit că de fapt l-au votat 98% dintre universitari. Inclusiv Florian Bodog.

10. În urma percheziţiilor efectuate de DNA, asupra lui s-a găsit un nou mandat de rector.


*
*