Zece efecte ale grevei controlorilor de trafic de zbor

1. Pentru evitarea pagubelor, traficul de zbor va fi înlocuit cu cel de țigări.

2. Salariul lunar va fi dat săptămânal, dar numai începând cu anul 2080.

3. Teroriștii se vor arunca în aer la hotelurile unde au fost cazați din cauza anulării curselor.

4. Riscul ca stewardesele să rămână gravide crește dramatic.

5. Cel mai puțin afectați vor fi românii, care fiind în trening vor putea dormi pe sacoșele de rafie.

6. La câte avioane trebuiau să zboare de la Oradea, nici nu s-a simțit greva.

7. Pericolul unei agresiuni externe a fost zero pentru că nu mai avea cine să ghideze avioanele inamice.

8. Cu această ocazie a aflat și Ministrul Transporturilor că nu doar filarmonicile, ci și zborurile sunt dirijate.

9. Ministrul Muncii a declarat că în viitoarea grilă de salarizare, controlorii de trafic de zbor vor primi suficienți bani să  nu mai plece în străinătate.

10. Fiind reținute la sol, avioanele au avut numai incidente rutiere.


*
*