Un zâmbet pentru fiecare: Poliţia Rutieră a pus radare la trecerile de pietoni din centrul comunei Sînmartin

Atenţie şoferi, trecerile pentru pietoni din centrul comunei Sînmartin sunt monitorizate de radar. Începând de săptămâna trecută Poliţia Rutieră a pus în funcţiune câte un radar pe fiecare sens de mers, pentru a determina şoferii să ridice piciorul de pe acceleraţie când se apropie de zebră.

Aparatul măsoară viteza cu care se deplasează autovehiculul şi o afişează pe un ecran amplasat pe un stâlp de iluminat public. Dacă şoferul merge cu o viteză sub limita legală de 50 km/h pe ecran apare o faţă smiley, iar dacă depăşeşte viteza legală chipul vesel devine încruntat-depresiv.

Pentru şoferii care se fac că nu înţeleg expresiile faciale, Poliţia Rutieră va reveni pe viitor cu explicaţii în scris pe formulare tipizate, cu rubrici pentru oră, viteza de deplasare şi sancţiunea aplicată. Nu degeaba se spune că un zâmbet îi poate face omului ziua mai bună, iar absenţa lui din contră…


*
*