Un infractor a furat o Dacia 1300. Poliţiştii n-au ştiut unde să-l ducă, la beci sau la balamuc

Chiar că-i o ştire bombă. Un infractor din Teleorman (nu vă bucuraţi, nu e vorba de Liviu Dragnea) a venit în Oradea şi a furat o Dacia 1300. Lumea se poate întreba ce-a fost în capul lui.

Pentru cei care cunosc realităţile din Teleorman – judeţ cu baroni mulţi şi cu morţi care votează – răspunsul este evident. Acolo, cei săraci circulă cu căruciorul de butelii sau cu căruţa, iar cei avuţi cu Dacia 1300.

Interesant este că hoţul e un tip extrem de tenace din moment ce nu a oprit la semnalele poliţiştilor, iar aceştia au tras 11 gloanţe pentru a putea să-l priponească. Pe de altă parte, adevărul este că nu avea de ce să oprească pentru că nu poseda carnet, deci nu avea nici ce le prezenta organelor.

Infractorul este acum în custodia Poliţiei, dar există voci care susţin că omul e caz de spital psihiatric, din moment de ce s-a specializat pe maşini atât de amărâte. Totuşi, pornind de la situaţia dată, cred că ar trebui stabilit un ghid al obiectelor ce ar mai putea fi furate de persoanele sosite din Teleorman în Oradea.

1. Pot fura tenişi dacă prezintă o adeverinţă potrivit căreia, în weekendul următor, vor fi miri.

2. Pot şterpeli ştergătoare de parbriz de la Skoda 100 şi Moskvich 408.

3. Pot devaliza magazinele de haine care vând pantaloni trapez.

4. Pot fura gazolină pentru maşinile de tăiat lemne.

5. Pot sparge alimentarele şi lua Triple sec şi halva.


*
*