Ultima întâlnire a motocicliştilor din vestul ţării s-a ţinut la Băi

Dacă e ultima sau nu, asta numai ei şi modul lor de a se deplasa pe şosele o pot decide. Cert este că o mulţime de bikeri au mers la bazinul cu valuri din Băile 1 Mai unde s-au distrat cum ştiu ei mai bine.

Câteva lucruri care merită consemnate:

1. Motocicliştii nu şi-au spălat motoarele cu apa din bazin, semn că nu vor să-şi murdărească motoarele.

2. Cum sunt cunoscuţi în unele cercuri drept donatori de organe, prezenţa doamnei Carmen Pantiş la evenimentul motocicliştilor era oarecum firească.

3. Motocicliştii sunt oameni modeşti. Ei n-au avut nevoie de standuri cu mâncare, cu ce au prin barbă supravieţuiesc o săptămână.

4. Stripteuza de anul trecut nu a mai venit. I-ar fi complexat pe participanţi.

5. Unul care asculta manele în loc de rock a fost tuns, îmbrăcat în costum de diolen şi pus să circule cu o motoretă Carpaţi.

6. Dacă toţi cetăţenii ar avea solidaritatea bikerilor, azi Ponta ar fi fost scos în şuturi din Guvern.

7. S-au întrecut în concursuri de tras frânghia. Normal, la ce drumuri avem, statul îi trage mereu pe sfoară.

8. A fost şi concurs de tras cu puştile, dar nici puştioaicele n-au lipsit.

9. La motociclişti se aplică cel mai bine proverbul: „Meseriaşul după sculă se cunoaşte”.

10. Uluitor, am găsit şi o cutie de chefir lăsată la locul de întâlnire. Ce provocare!


*
*