Tupeu de puşlama: Prins cu copiuţa la Bac, fiul unui afacerist, fost evazionist, a dat Inspectoratul Şcolar în judecată

În vara anului trecut, învăţământul bihorean era scuturat de ditamai scandalul, după ce poliţiştii şi procurorii au descins în timpul Bacalaureatului la Colegiul Mihai Viteazul, unde l-au prins pe elevul Popa Beniamin cu subiectele la geografie rezolvate în telefon.

Popa fusese ajutat de directorul de atunci al Colegiului Tehnic Andrei Şaguna, profesorul Răzvan Vonea, cercetat acum pentru felurite şpăgi încasate.

În mod firesc, Inspectoratul Şcolar a anulat toate lucrările elevului Popa la Bac şi a decis că este picat la examenul maturităţii, dat fiind că în mod cert la una dintre probe copiase pe rupte.

În timp ce protectorul său riscă închisoarea, Beniamin, fiul unui cunoscut evazionist cu petrol, Florin Popa, constructorul cartierului Nufărul Plaza, a dat, cu tupeu, Inspectoratul în judecată. Tânărul cere să-şi primească diploma de Bac, că deh, doar nu degeaba a făcut efortul să se trezească dimineaţa şi să copieze la examen…


*
*