Trei superbi: Limuzinele cumpărate de șefii Consiliului Județean vor costa scump bugetul județului

Dacă şi-au făcut griji pentru confortul şefilor Bihorului – Pásztor Sándor, Ioan Mang şi Traian Bodea – bihorenii pot răsufla acum uşuraţi. De o săptămână, la Consiliul Judeţean Bihor au fost livrate cele trei limuzine Skoda Superb 4×4, achiziţionate pentru a înlocui Volkswagenul Phaeton prezidenţial cumpărat pe vremea preşedintelui Alexandru Kiss şi cele două Passaturi de lux destinate tot de atunci vicepreşedinţilor CJ.

Noile Skode au costat peste 420.000 lei şi au fost trecute în caietele de sarcini drept „autoutilitare”, legea permiţând instituţiilor să cumpere astfel de vehicule, iar unii dealeri s-au adaptat, vânzând ca atare nu numai camionete sau dube, ci limuzine sadea. Atât doar, că în cazul de faţă, deşi licitaţia a fost aranjată pentru un dealer Skoda, combinaţia a fost stricată de o firmă din Argeş, Electrical Business Center, care a reuşit să vină cu un preţ de dumping.

Chestia perversă, de care şefii CJ nu suflă o vorbă, este însă aceea că aroganţa cu autoutilitarele va costa bugetul judeţului mai mult, fiindcă în cazul lor şi asigurările, şi impozitele, şi rovinieta sunt sensibil mai scumpe decât pentru autoturismele declarate ca atare. Drept urmare, dacă tot e „super-ofertă”, Bihorel le sugerează mahărilor de la CJ să-şi pună şi nişte numere preferenţiale, dar nu BH-00-CJB, ci BH-OO-PBB. Adică Pe Banii Bihorenilor…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Konsilieru | 14 noiembrie 2017 09:27

    Nu stiu de ce va agitati atata. Auzi: autoutilitare! Normal, ba! Ce transporta oameni e autoturism, ce transporta „marfa” e autoutilitara. N-am dreptate?