Testare cu ţintă: Angajaţii Primăriei, puşi să dea examene de legislaţie

Directorul adjunct al Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Cristian Popescu Norocel, este cel mai înjurat şef al municipalităţii orădene. Omul s-a băgat în gura subalternilor după ce i-a pus să dea un examen din legislaţie.

Testările au început cu funcţionarii care se ocupă de locuinţe şi vor continua săptămânile viitoare, fiecare angajat urmând să fie verificat din domeniul în care activează.

Deşi şefii instituţiei susţin că testarea a fost gândită doar ca să îi determine să-şi reîmprospăteze cunoştinţele juridice, funcţionarii se pregătesc pentru ce poate fi mai rău.

De regulă, reducerile de personal din administraţie încep cu o evaluare a angajaţilor pentru ca şefii să poată justifica ulterior modul în care îi aleg pe cei puşi pe lista disponibilizaţilor. Nu că n-ar avea deja o opinie formată, dar o lege nescrisă a birocraţiei spune că morţii se acoperă cu pământ şi viii cu hârtii…


*
*