Nu ştiam de ce e aşa mare aglomeraţie în faţa teatrului. Când am auzit câţiva intelectuali de autogară adresându-se cu bihorenescul „inghi mei”, mi-am dat seama că reclama de la Crown pub mâzgălită pe frontispiciul teatrului a început să atragă muşterii.
De la o vreme, actorii teatrului „Regina Maria” joacă, dansează şi cântă. M-am tot întrebat de ce o fac? Există un singur răspuns: pentru că pot.
Aşa şi la piesa „Leonce şi Lena”. Tot spectacolul e cântat, nici nu ştii ce e, operă rock, operetă, spectacol de muzici neconvenţionale… Nici că se putea rol mai potrivit pentru (aici bag sintagma aia oribilă) îndrăgitul actor Richard Balint.
După ce că joacă dumnezeieşte, mai şi cântă ca un sfânt. Sper să-i placă comparaţiile divine cunoscându-i apetenţa spre religie. Daţi năvală la teatru să vedeţi nişte hipioţi orădeni care fac teatru pe muzică şi încă pe muzică bună, că doar nu s-a chinuit degeaba Ada Milea să ne desfete.
Finalul e apoteotic, Richard făcând o mărturisire de credinţă care ne-a lăsat cu gura căscată. Declară în cântec că e credincios. Mai exact crede în teatru. Şi noi în el.
