Super-ofertă la Sorbonica pentru cei care vor să obţină o diplomă

În dorinţa de a atrage muşterii pentru stabilimentul pe care-l conduce, rectorul Constantin Bungău – Barney pentru cunoscători – aduce ca principal argument faptul că Oradea e un oraş mult mai frumos decât Clujul. Nici pomeneală de oferta educativă a Universităţii…

Dacă acest argument nu e suficient pentru a-i determina pe bacalaureaţi să dea năvală la Oradea, vă mai prezint încă şapte motive pentru care puteţi alege Universitatea de pe Peţa:

1. La Sorbonica sunt cele mai nurlii profesoare.

2. Niciun centru universitar nu are dascăli cu chelie atât de amplă ca la Oradea.

3. Foarte mulţi studenţi au posibilitatea să stea la cămin, iar ceilalţi la grădiniţă.

4. La cantina Universităţii tacâmurile se spală săptămânal.

5. Studenţii orădeni au gratuitate la troleibuze şi metrou.

6. În campus sunt spaţii verzi suficiente pentru a le putea asigura locuri de muncă viitorilor absolvenţi.

7. O diplomă de Sorbonica valorează cât două de Marghita şi trei de Vadu Crişului.

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Shogun | 13 iulie 2013 10:55

    De acord cu Mihaela. Norvegia, de pildă, bagă bani puternici în universități – oricât ar fi acestea de mici sau nu foarte bune – tocmai pentru că activitatea economică se dezvoltă în orașele unde există universități. N-ar putea Ebihoreanul să critice punctual și fără zeflemea? O universitate nu se reformează peste noapte iar tâmpeniile făcute în ultimii 23 de ani nu pot fi remediate de azi pe mâine. Cum ar fi dacă ziarul acesta ar lansa critice în așa fel încât să sprijine universitatea? Nu să dea cu parul și fără bătaie de joc – ar fi mai de folos pentru toată lumea. Nu sunt un mare fan al rectorului Bungău, dar să-l numești Barney (chiar dacă aduce a personajul din desenul animat) dovedește că bunul simț al multora s-a dus pe apa Sâmbetei…

  2. >> Postat de Mihaela | 12 iulie 2013 09:08

    In orice tara civilizata (si am umblat prin cateva) presa si comunitatea locala sprijina universitatea orasului, se mandresc cu ea, cu studentii si sportivii ei. O universitate duce la cresterea potentialului economic al unui oras si din cauza asta chiar nu inteleg frustarea acestui ziar care de cativa ani duce o campanie de denigrare a Universitatii Oradea, care are problemele ei, e adevarat, la fel ca si celelalte universitati din tara. Probelemele sunt aceleasi in tot sistemul de invatamant universitar si au fost generate de politica meschina care s-a dus de la Revolutie incoace. Prin atitudinea pe care o are, acest ziar nu face un bine orasului, dar nici nu cred ca are aceasta intentie, singurul lucru pe care il cauta este barfa de doi bani, scandalul, vestile soc…