Suflă şi-n iaurt: Mai multe concursuri anulate la Universitatea din Oradea

Săptămâna trecută, 10 din cele 15 facultăţi ale Universităţii din Oradea au organizat concursuri pentru 33 de posturi didactice, dar numai la 26 s-au înscris candidaţi. La 25, cum era de aşteptat, a existat câte unul singur, ceea ce nici nu-i de mirare în condiţiile în care de regulă posturile sunt scoase la concurs pentru cineva anume.

Singurul unde a existat competiţie a fost cel pentru un post de profesor la Ştiinţe Economice, unde au candidat un conferenţiar al acestei facultăţi, Maria Madela Abrudan, şi un altul de la Textile-Pielărie, Maria Sunhilde Cuc, dar a fost anulat înainte de a avea loc!

Pricina? Trei dintre membrii comisiei de evaluare, toţi din alte universităţi, au anunţat cu trei zile înainte de soroc că nu mai pot veni, invocând motive personale. Povestea s-a repetat şi la alte concursuri, anulate din acelaşi motiv, aşa că nu s-a ţinut nici cel pentru un post de conferenţiar la Drept, la care s-a înscris doar şefa Cancelariei prefectului de Bihor, Claudia Timofte, şi nici cel de profesor la Ştiinţe Socio-Umane, unde unic candidat era psihologa Delia Bîrle.

Deşi evaluatorii care au refuzat să vină la Oradea n-au spus-o pe şleau, e foarte probabil să se fi răzgândit după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată pe rectorul Constantin Bungău, pe fosta decană Floare Chipea şi pe psihologa Camelia Dindelegan, care ar fi tras sforile pentru un concurs de profesor cu o comisie aranjată. Nu degeaba se spune că paza bună trece primejdia rea…


*
*