Sub sabia timpului: CJ Bihor se constituie „de musai” parte civilă pentru trântelile fostului elnők Alexandru Kiss

Amânarea şedinţelor Consiliului Judeţean poate avea şi efecte penale, nu doar administrative, iar asta din cauza unei „restanţe” din 2015, când DNA a invitat instituţia să se constituie parte civilă vătămată în dosarul intentat lui Alexandru Kiss şi afaceristului Beniamin Rus, pentru a-şi recupera prejudiciul de 8,8 milioane lei produs prin trântelile cu terenurile din cartierul Luceafărul şi reabilitarea unor drumuri.

Consilierii PNL, UDMR şi PSD conduşi de preşedintele Cornel Popa şi de vicepreşedinţii Alexandru Kiss şi Ioan Mang s-au opus atunci prin vot, de dragul „hoaverului Sanyi”, mai ales că pentru recuperarea pagubei instituţia avea şi posibilitatea de a deschide un proces separat, civil.

Atât doar că nici fosta administraţie, nici cea actuală, condusă de UDMR-istul Pásztor Sándor, PSD-istul Ioan Mang şi ALDE-istul Traian Bodea, n-au făcut nimic, iar problema a aterizat pe ordinea de zi a CJ abia luna aceasta.

Cum de, totuşi, s-a întâmplat minunea? Simplu: termenul de prescripţie pentru formularea pretenţiilor de recuperare a banilor, de trei ani, expiră pe 31 martie, iar dacă până atunci CJ nu deschide procesul, şefii, ba poate şi consilierii, pot ajunge acuzaţi chiar ei de abuz în serviciu. Unora nici nu le-ar sta rău…


*
*