De la o vreme, despre fostul episcop Laszlo Tokes nu se mai aude decât atunci când mai face un copil, chestie remarcabilă la etatea lui, sau când mai scoate pe piață câte un steag al vechilor provincii ungurești.
Eu cred că terapia prin muncă îi este benefică distinsului europarlamentar, multe persoane reușind prin asta să se echilibreze emoțional. Un atelier de steaguri nu poate fi decât o activitate onorabilă, care poate aduce și ceva profit.
Ce nu mi se pare mie în regulă este calitatea slabă a simbolisticii. Bunăoară, noul steag al Transilvaniei este chiar o jignire adusă gustului artistic a milioane de ardeleni.
Steagul are culorile albastru, roșu și galben, nu neapărat ale tricolorului românesc, că și Budapesta tot aceste culori le are pe drapel. Dar desenele de pe steag nu sunt cu mult mai meșteșugite decât niște banale desene pe asfalt făcute de prichindei de Ziua Copilului. Apar și niște turnulețe de cetate ce aduc cu grămăjoarele de nisip făcute cu găletușa.
Soarele e chiar caricaturizat, dar cel mai tare m-a izbit acvila sau ce o fi vrut să fie. La cum arată e de fapt o cioară băgată în priză, probabil surprinsă în procesul de vindecare prin electroșocuri. Iată că în acest sensibil domeniu al steagurilor, pe lângă insistență, mai e nevoie și de ceva talent!
