SMS-ul lui Mang: Liderul PSD Bihor, prins cu minciuna!

Exclusă din PSD la directiva şefului filialei, Ioan Mang, fosta favorită a acestuia, Ana Maria Tiron, nu scapă de hărţuiala acestuia nici după ce a fost lăsată fără carnetul de membru de partid şi, implicit, fără mandatul pe care îl avea în Consiliul Judeţean.

La începutul săptămânii trecute, Mang le-a trimis primarilor pesedişti care au contracte de consultanţă cu Tiron pentru întocmirea de proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi prin aşa-numitele Grupuri de Acţiune Locală un SMS prin care le-a poruncit să oprească orice colaborare cu aceasta: „Stimaţi colegi! Deoarece Ana Maria Tiron a atacat în instanţă decizia prefectului, din acest moment vă solicit să încetaţi orice colaborare pe orice domeniu cu ea! Toate problemele de GAL şi PNDL le veţi discuta cu mine până la alte decizii!”.

Precizarea de final face toţi banii: „Vă rog să-i comunicaţi acest lucru în numele dumneavoastră (adică nu că eu am zis, ci că dumneavoastră sunteţi supăraţi că blochează totul)!! Vă mulţumesc!”.

SMS-ul dovedeşte două mari calităţi ale lui Mang. Nu numai ce mare bărbat este, de vreme ce rezolvă problemele cu mâna altora, ci şi că îi este drag tare adevărul, căci la şedinţa de CJ le spusese jurnaliştilor că nu ştia nimic despre acţiunea lui Tiron în justiţie…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de garcea | 5 octombrie 2017 13:24

    Copy mang paste, ce pulanu meu sa te astepti de la un ciorditor, mincinos si plagiator?