Senatul Sorbonicii nu judecă impostorii

Şeful Senatului Universităţii, profesorul Sorin Curilă, are multe castane de scos din flăcări. Bunul lui şef, Florian Bodog, este în primejdie.

Pe scurt, domnul Bodog, brancardiolog de renume mondial, a fost acuzat că şi-a luat titlul de doctor prin metoda iuţelii de mână şi a nebăgării de seamă.

Uluit de mârşavele acuzaţii, Targhet a cerut Senatului să-l spele, să-l împăieze, să-l parfumeze, ca să aibă aspect comercial pentru situaţia în care ar ajunge totuşi decan la Medicină sau rector la Universitate.

Domnul Curilă i-a dat un răspuns evaziv, la fel cum a primit şi Lenin de la un mujic, când a fost deportat în Siberia. Aşa că, Senatul a refuzat să certifice impostura lui Bodog, nu neapărat pentru că asta nu ar fi evidentă, ci pentru că e mai bine să nu se bage în chestii din astea periculoase. I-am luat un scurt interviu lui Curilă pe tema asta, evident, în absenţa lui.

Bihorel: Oare Bodog mai sapă după lucrarea de doctorat?

Curilă: Din câte ştiu, umblă acum să o îngroape şi pe cea de-a doua.

B: Dar cu articolele ălea inexistente, cu care a ajuns profesor, ce face?

C: Nu-şi face probleme. Dacă toţi profesorii vor fi puricaţi pentru plagiatele lor, se închide total învăţământul universitar românesc.

B: Nu o să se  supere pe voi că n-aţi vrut să-i spălaţi imaginea?

C: Ştii vorba aia: „decât să plângă mama”… Păi, la noi în Universitate e o tensiune aşa de mare, că dacă fac o glumă proastă şi strig „Stai, nu mişca, DNA-ul”!, toţi se opresc ca paralizaţi şi întind mâinile pentru cătuşe.


*
*