Şefie la mezat: Șeful Poliției Bihor, Alin Haniș, are contracandiat la concursul pe post

Mirare mare în Poliţia Bihor după ce funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean a fost scoasă la concurs, pentru prima oară din 2010, când competiţia fusese câştigată de comisarul şef Adrian Bucur din postura de candidat unic, dar care după doi ani a renunţat pentru a-i lăsa locul chestorului Liviu Popa, proaspăt debarcat din fruntea Inspectoratului General al Poliţiei.

Şi mai ciudat e că de data asta concursul pare că va fi cu concurenţă, deja înscriindu-se nu doar actualul deţinător al funcţiei, comisarul şef Alin Haniş, ci şi un subaltern al acestuia, comisarul şef Lucian Gheorghe Hodoşan, de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Un gest pentru care ofiţerul merită felicitat, deoarece în ultimul deceniu este singurul care îndrăzneşte să-şi concureze şeful, într-o instituţie în care funcţiile s-au moştenit în familie, ori s-au câştigat prin ordin politic de la „centru”.


*
*