Sărbători (ne)fericite! Primăria Oradea pregătește disponibilizări

Unificarea organigramelor Poliţiei Locale şi Primăriei, care urmează să fie hotărâtă săptămâna aceasta de Consiliul Local Oradea, le dă fiori reci angajaţilor municipalităţii.

Cum experienţa a demonstrat că modificările făcute de primarul Ilie Bolojan în mod tradiţional de Paşti şi de Crăciun se lasă întotdeauna cu reduceri de personal, angajaţii Primăriei fac haz de necaz, cu frica în sân.

Funcţionarii îşi spun pe holuri bancul cu mielul care de Ignat îi urează purcelului „Sărbători fericite!”, iar acesta îi răspunde resemnat „Lasă că vin ele şi Paştile!”.

În cea de-a doua parte a săptămânii, funcţionarii municipalităţii vor afla care sunt cei cinci angajaţi pe care primăvara nu îi va mai prinde în Primărie. Iar lor n-o să le prea ardă de bancuri…


*
*