Rugăciune pentru fratele Ponta: Un pastor baptist spune că premierul s-a dus la Universitatea Emanuel cam nechemat

Vizita pe care Victor Ponta a făcut-o cu trei săptămâni în urmă la Universitatea Baptistă Emanuel a stârnit patimi aprinse între credincioşi. Mulţi au scris pe bloguri că preşedintele Universităţii, pastorul Paul Negruţ, a greşit invitându-l pe candidatul PSD să-şi facă campanie în instituţia de învăţământ şi pe seama lor.

Printre critici e şi un tânăr pastor din Sânmartin, Levi Prejban, care săptămâna trecută a explicat de ce a fost Ponta la Emanuel. Într-un text intitulat „Integritate & Excelenţă – Trădător sau trădat”, publicat pe propriul blog, Prejban susţine că Ponta a ajuns la Universitate cam nechemat.

La deschiderea anului, conducerea instituţiei îl invitase de fapt pe ministrul Educaţiei, dar acesta refuzase iniţial, pentru ca apoi  să revină, spunând că ar vrea să viziteze Universitatea Emanuel, dar însoţit de premier.

Deznodământul a fost cel ştiut: în final a venit numai Ponta. „Sună a trădare, nu? Cu siguranţă au fost şi se simt trădaţi cei din conducerea Universităţii Emanuel, mai ales că au fost puşi în aceeaşi oală cu membrii de partid care au strigat lozinci pe afară”, a scris pastorul Prejban, care a găsit însă şi soluţia: şi-a îndemnat fraţii de credinţă să nu se mai pizmuiască, ci să se roage atât pentru Universitate, cât şi pentru premier.

Nu se ştie, totuşi, care să fie „obiectul” rugăciunii: lui Ponta să i se ierte păcatele sau să-l ajute Doamne-Doamne să ajungă preşedinte?

6

6 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de adrian butuc | 10 noiembrie 2014 15:09

    Stiu ca rugaciunea e indispensabila pentru ori ce discilpilna crestina, dar nu si sudicienta. Cel care are pe inima ca un om sa fie coplesit de bunatatea lui Dumnezeu si sa se pocaiasca, se roaga pentru asta, dar este si unealta lui Dumnezeu. Daca nu dai din timpul tau si alte posesiuni folosindu-le concret si concomitent puntru ce te rogi, nu dovedesti. Cred ca Rugaciunea are si implicatii anexe. Asta face diferenta!

  2. >> Postat de adrian butuc | 9 noiembrie 2014 13:27

    Hai sa nu ne mai amagim! Dar n-am ajuns un sat fara caini. Tineti minte vers.” Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii ” ? Atentie nu invers ! Si inca ceva: credinta fiecaruia se vede din comportamentul lui. Fiecare trwbuie sa ia masuri in dreptul lui !!! Altfel … ne meritam soarta din plin !

  3. >> Postat de ramona | 4 noiembrie 2014 13:22

    pocainta nu inseamna sa treci la baptisti sau penticostali, sau iehovisti sau Dumnezeu stie la cate alte secte s-au mai infiintat de de pe la 1900 incoace , atata prostie in jur ca ma doare capu

    • >> Postat de Daniel | 9 noiembrie 2014 14:41

      Auzi stimata pupatoare de moaste! Ti-ai pus intrebarea de ce adera tot mai multi asa numiti crestini ortodocsi la Neoprotestanti???? Cauta problema la biserica voastra,ca daca ati fi asa cum scrie in scriptura nimeni nu ar pleca! Dar ati ajuns o pestera de talhari,unde numai banul conteaza,iar cine nu decarteaza nici mortul nu il ingropati! Rusine maxima!

  4. >> Postat de troll | 31 octombrie 2014 20:20

    Bihoreanule, nu ai inteles! Pentru Ponta, credinciosii se roaga sa ii dea Cel de sus minte! Iar nevoia e mare!

  5. >> Postat de Prejban Levi | 31 octombrie 2014 14:06

    Raspunsul la ultima intrebare este: SA SE POCAIASCA!