Rezolvare cu plicul: Cum au „reparat” șefii din Primăria Oradea bariera defectă din parcarea interioară

Bariera parcării din curtea Primăriei e mai mult stricată. Adusă de la reparat din Ungaria la sfârşitul anului trecut, placa de bază a instalaţiei de taxare a funcţionat anul acesta doar câteva zile, iar apoi s-a stricat din nou.

Nu că asta ar fi ceva rău! În lipsa unei instalaţii care să cronometreze timpii de staţionare, şoferii şi-au parcat maşinile în curtea instituţiei fără să plătească niciun leu, dar numai până la mijlocul săptămânii trecute, când şefii l-au pus pe portar să le vândă tichete răzuibile.

Omul a cedat nervos când a văzut că în lipsa barierei îi este greu spre imposibil să noteze ora de intrare a tuturor maşinilor şi să oprească şoferii ca să-i taxeze la ieşire.

Controlul este îngreunat de invazia maşinilor ce intră în parcarea plină doar pentru a se învârti prin curte, fiindcă s-a stricat şi panoul ce afişează în stradă numărul locurilor libere.

În loc să repare măcar afişajul cu leduri, meşterii l-au acoperit cu un plic lipit cu scoci. Ca pe vremuri, când în Primărie rezolvai orice cu un plic…


*
*