Retrospectiva săptămânii: Sifonie explică de ce merge popa cu crucea

Luni

Vio către Ghiusi. „Ai văzut ce a sugerat premierul? Că vă spânzură lângă steagul secuiesc…”. „Dacă șmirghelul meu ar avea striațiile feței lui Tudose, de mult mă făceam tinichigiu auto, că puteam șlefui cu el sute de mașini”. „N-ai răspuns la întrebare, cum e cu spânzurarea?”. „Mă, noi suntem ca voi, de secole luptăm pentru neatârnare”.

Marți

De vorbă cu Păstorul de la Consiliul Județean, tot despre autonomie. „Nu ți se par excesive cererile conaționalilor tăi?”. „Nu știu ce e în Secuime, dar aici, la noi, în Parțium, dacă s-ar pune în aplicare deciziile luate de cele trei partide ungurești, ar fi jale”. „De ce?”. „Păi dacă se fac numiri în funcție de proporția etnică noi pierdem președinția Consiliului Județean și sute de angajați de-ai noștri din administrația județeană ajung pe drumuri”.

Miercuri

Cu extrem de fericitul părinte Sifonie, despre cum merge popa cu crucea. „Lumea e  supărată că subalternii mei merg cu crucea și colectează cash-ul de la turmă”. „Și nu e adevărat?”. „Dar și la noi au crescut cheltuielile: apa de la robinet costă deja o avere, iar busuiocul e din import. În plus, în anii electorali nu mergem noi pe la casele oamenilor. Merge Popa cu crucea, știi tu, senatorul”.

Joi

Nae polițistul, supărat. „Ne-a terfelit imaginea dobitocul acela de pedofil. Mulți dintre colegii mei nici nu mai au curajul să-și ducă la școală copiii, că-i linșează populația”. „Lasă că vă spală imaginea doamna ministru. Coboară secretara din Videle milităria din pod peste voi”. „Probabil la asta s-o fi gândit și Infractorul când a pus-o la cârma instituției: e nevoie de un comandant pizdos”.

Vineri

Garda de Mediu s-a ținut de treabă. Anul trecut a dat amenzi de peste două milioane de lei. Un slujbaș a mărturisit. „Nici noi nu știm cum să ne mai facem meseria. Dacă dăm amenzi, lumea ne acuză de abuz, dacă nu, de inactivitate”, s-a plâns comisarul şef. „Și care e soluția?”. „Nu știu. Că dacă era pe bune, numai la Nutripork dădeam amenzi de 2 milioane de lei. Pe lună”.

Sâmbătă

Un birtaș din Pasaj. „Degeaba s-au plâns sportivii că s-a desființat sala de box din Velența. Avem o sală mult mai bună: nou renovatul pasaj”. „Am auzit și eu că se bate lumea acolo ca la balamuc”. „Consumatorii noștri se simt ca-n rai. Că și bătaia e ruptă de-acolo, nu?”.

Duminică

Din cauza accidentărilor, avem probleme cu baschetul. La ce sponsori au mai rămas, în curând vom avea probleme și cu bascheții.


*
*