Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Cum a ajuns Ianoș să calce pe urmele șefului său din Teleorman

Luni

Vio către Ghiusi: „Frumos vă șade să acoperiți stema de la ambasadă cu steagul secuiesc!”. „Păi, care e problema? Acum o să fie și ambasada de la Budapesta ca Connexul: o să aibă acoperire totală”. „Nu-i nimic, atunci o să ne luăm și noi înapoi opincile de pe clădirea Parlamentului. Că, la cum merge economia, oricum în câțiva ani o să ajungem desculți”.

Marți 

Ianoș calcă pe urmele șefului din Teleorman. „Dacă am văzut că infractorul își pune gospodinele din Videle în Guvern, m-am gândit să-mi pun și eu consătenii la şefia instituțiilor din Bihor”. „Și ai reușit?”. „L-am pus pe unul la Ape, dar m-am făcut de râs. Omu-i meseriaș, profesionist sadea. Există riscul să ne derutăm electoratul dacă nu plantăm tute și neghiobi”.

Miercuri

Scandal la Teatru: spectacolul omagial de Mica Unire a dezbinat cele două secții, română și maghiară. Până la urmă, Păstorul a decis ca mega-spectacolul să se țină la Teatru, nu la Filarmonică. Creatorul, satisfăcut, a mărturisit: „Sper să nu fiu pus în situația penibilă ca să fie mai mare vâlva cu problema sălii decât cu spectacolul propriu-zis. Oricum, sunt mulțumit dacă vom avea măcar atâți spectatori câți actori”.

Joi

Nae polițistul, nervos că are mai multă treabă: „Protestatarii s-au mutat acum în fața sediului PSD. Iar trebuie să aduc oameni în dispozitiv”. „Și ce mai scandează?”. „Asta-i culmea: stau în liniște, nu mai strigă nimic”. „Cred și eu. După ce au văzut cine a ajuns premieră, toți românii au rămas muți”.

Vineri

Tanti Zoe tocmai mergea la coafor. „Mă bucur că la vârsta dvs încă mai țineți la cochetărie”. „Aici nu e vorba de cochetărie, ci de interes. Îmi montez și eu o conopidă cu ciucuri pe scăfârlie, poate mă face și pe mine șefă la Guvern, chit că nu-s din Teleorman”. „Dar ce calități credeți că vă recomandă?”. „Sunt comunicativă, neconflictuală și vorbesc la fel de bine engleza ca doamna de la foraje”. „Păi, dvs. nu vorbiţi engleza!”. „Și ce, am mințit?”.

Sâmbătă

Urmează o săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor. „Întâlnirea este absolut necesară în contextul actual”, îmi explica organizatorul. „Vă referiți la faptul că Islamul face tot mai mulți prozeliți, iar creștinismul dă înapoi?”. „Mă refer la faptul că, la ce conducători avem, numai Dumnezeu ne mai poate salva”.

Duminică

Se anunță o mare revoluție. Primii care au pus mâna pe arme sunt milionarii lui Țiriac.


*
*