Reputaţia salvatoare: Cu o condamnare la activ, Livia Bara este un notar model

Plecată cu scandal din Primărie şi transformată în notar, vestita ex-secretară a Consiliului Local Sânmartin, Livia Bara, n-a avut parte de noroc. Condamnată definitiv pentru complicitate la şantaj, femeia a fost exclusă, după cum se ştie, în 2009, din profesie printr-un ordin al ministrului Justiţiei, aşa cum cer reglementările în domeniu.

Chestiunea s-a dovedit însă temporară căci, după cum a aflat Bihorel, ordinul a fost anulat de curând de instanţele bihorene, pe motiv că infracţiunea pentru care Bara fusese condamnată nu avea legătură cu profesia de notar.

În plus, decizia a fost luată fără o anchetă disciplinară a Camerei Notarilor şi, deci, fără să se probeze, vezi Doamne, că fapta comisă i-ar fi afectat reputaţia de notarăşiţă.

Cum nici tunurile imobiliare de 1,8 milioane de euro pentru care e judecată în prezent n-au legătură cu notariatul, ci cu vechea îndeletnicire, de secretară de comună, Bihorel nu poate concluziona decât că reputaţia doamnei e în continuare excelentă, nu doar bună, cum se cere. Poate o primesc şi-n rândul magistraţilor…


*
*