Răzbunarea lui Ponta: Enervaţi de Bolojan, PSD-iştii nu mai dau Primăriei fostul CET II

Vă mai amintiţi că Primăria a vrut să preia fostul CET II ca să facă un nou parc industrial? Dar că însuşi premierul Victor Ponta se jura la Oradea, în iulie 2012, că îl va preda oraşului de la defuncta SC Termoelectrica SA Bucureşti, aflată în subordinea Ministerului Economiei, declarând că „vi-l dăm cu mare drag, fiindcă aici sunt oameni gospodari şi pot să-l administreze mai bine decât Ministerul de la Bucureşti?”.

Ei, bine, Bihorel a aflat că, enervaţi de „obrăznicia” lui Bolojan de a fi protestat împotriva aberantei taxe de stâlp născocite de Guvern, PSD-iştii şi-au luat cuvântul înapoi. Pe şest, fără să anunţe pe nimeni.

Ca dovadă, deşi astă-vară se convenise asocierea între Primărie şi SC Electrocentrale Grup SA Bucureşti, moştenitoarea fostei Termoelectrica, în aşa fel încât municipalitatea să suporte costul dezafectării fostului CET II în schimbul terenului, săptămâna trecută, pe 20 octombrie, acesta a fost din nou scos la licitaţie, spre a fi vândut unei firme, care-o vrea să-l ia, pe bucăţi şi fără menţionarea unui preţ minim.

Altfel spus, dacă primarul refuză să facă sluj în faţa Guvernului, să n-aibă nici orădenii încă un nou parc industrial şi noi locuri de muncă, pentru că mai bine e să depindă de pomeni.


*
*