Puiu Lascău, încă şapte ani de bulău

Nici bine nu s-a acomodat cu patul de la Rahova, că Puiu Lascău, fostul şef al Finanţelor Bihor, a mai fost încălţat cu şapte ani de pârnaie pentru alte fapte de haiducie economică.

Nimic nu poate fi mai deprimant decât să mai adaugi peste 2.500 de liniuţe pe pereţi, fiecare linuţă reprezentând câte o zi de bulău. Numai ca să tragă o linie peste fiecare zi ispăşită ar avea nevoie de 5 kilograme de material.

Foarte mulţi din cei aflaţi după gratii speră ca Noul Cod Penal să-i avantajeze şi să scape mai repede din închisoare. Dar Noul Cod fost făcut să-i apere pe marii bandiţi din fruntea ţării, nu pe un funcţionar ca Lascău, chiar dacă a ajuns şi el la rangul de şef de finanţe pe judeţ.

Cum în ultima vreme Lascău s-a băgat în trupa de teatru a închisorii, se pare că va avea timp suficient să se dedice acestei meserii, iar când va fi în libertate, la experienţa acumulată va putea face lejer roluri de Oscar.


*
*