PSD Bihor se pişă cu boltă pe justiţia română

PSD Bihor, prin vocea şefului său, domnul Ioan Mang, a luat la cunoştiinţă cu adâncă mâhnire şi revoltă revoluţionară despre tiraniile justiţiei române, care l-a condamnat (cu suspendare) pe inegalabilul şi de neînlocuitul baron de Teleorman, Liviu Dragnea.

PSD Bihor îl consideră nevinovat pe Dragnea şi a anunţat asta printr-un comunicat. Drept urmare, să-şi vadă justiţia de găinarii şi de hoţii mărunţi şi să nu se mai bage la peştii mari din politică!

Sunt curios să aflu dacă pesediştii care sar în apărarea lui Dragnea au ticluit comunicatul de pe podul Densuşianu, reparat deja de trei ani, de pe şoseaua Oradea-Beiuş reabilitată acum patru ani, din faţa blocurilor ANL ridicate acum doi ani sau din Sala Sporturilor, cea de 5.000 de locuri, funcţională de mai bine de un an.

S-ar putea să aflăm că PSD Bihor va sesiza, cât de curând, şi alte erori grave ale Justiţiei:

1. PSD Bihor consideră că furturile lui Adrian Năstase nu trebuiau sancţionate deoarece s-a creat un precedent periculos în ceea ce priveşte arestarea foştilor premieri.

2. PSD Bihor consideră că termenul „plagiat” trebuie scos nu doar din Codul Penal, ci şi din dicţionarul limbii române.

3. PSD Bihor este revoltat de condamnarea lui Nicolae Ceauşescu şi cere tragerea la răspundere a celor vinovaţi de împuşcarea acestuia.

4. PSD Bihor consideră abuzivă arestarea colegului lor Darius Vâlcov, pentru că sumele furate sunt nesemnificative pentru averile baronilor roşii.

5. PSD Bihor consideră neavenită arestarea membrilor săi de partid şi cere ca această acţiune să se adreseze exclusiv membrilor altor partide.


*
*