Proiect de Sorbonică: „Să vindem diplome!”

La darea de seamă despre planurile pentru anul în curs, prezentată astăzi, rectorul Universităţii, Constantin Bungău, a zis că-i e plin podul de câte vrea să facă, dar nu ştie câte pot deveni realitate, dat fiind că fondurile instituţiei se împuţinează de la o lună la alta.

Întrebat ce ar putea face totuşi universitarii ca să facă rost de mai mulţi bani, rectorul a zis, zâmbind larg şi pe un ton hâtru, că are o soluţie salvatoare: „Să vindem diplome!”.

Îl felicit pe dom’ rector că are umor cât încape, dar îi atrage atenţia să nu mai glumească în felul acesta, pentru că predecesorii săi chiar au încercat să aplice soluţia şi s-au ales cu dosare penale.

Plus că s-ar putea trezi şi cu acuzaţii de plagiat. Căci, după ştiinţa mea, ideea cu diplomele aparţine, incontestabil, clanului Maghiar. Sau ştie domnul Bungău mai  multe?


*
*