Primarul romancier: Adrian Domocoş a început să-şi scrie memoriile înainte de a fi judecat

Între primarul suspendat al Beiuşului, Adrian Domocoş, şi DNA există, clar, o relaţie specială. Având în vedere că procurorii nu au cerut prelungirea reţinerii sale în arestul Poliţiei, transformând această măsură într-un mai blând arest la domiciliu, se poate spune că Domocoş + DNA = Love.

Şi acolo unde e dragoste poate fi vorba şi de interes, aşa că blândeţea organelor poate fi pusă şi pe seama faptului că edilul a intrat în rândul marilor romancieri.

Văzând că cei din puşcărie scriu cărţi care îi ajută să scape mai repede în libertate, omul s-a gândit că această ocupaţie e avantajoasă şi preventiv, până n-a fost judecat, aşa că pare pus să-şi povestească amintirile în scris.

Problema este că, dacă el se simte bine acasă, nu acelaşi lucru se poate spune despre personajele principale care apar în lucrările sale de memorialistică.


*
*