Pe apa Sâmbetei: Compania de Apă n-a rezolvat problema beciurilor inundate de pe strada Gheorghe Doja

Promisiunile „stăpânilor”, bucuria nebunilor! După zeci de sesizări făcute în ultimii şase ani de locuitorii străzii Gheorghe Doja, care se trezesc cu beciurile, casele şi grădinile inundate la orice ploaie mai bogată, anul trecut, la dezbaterile proiectului de buget local, oamenii au smuls promisiunea municipalităţii că în sfârşit Compania de Apă Oradea va aloca bani pentru modernizarea canalizării pluviale.

„Operatorul ne-a comunicat că va propune în planul de investiţii pentru anul 2017 lucrarea de reabilitare a reţelei de canalizare”, se menţionează într-o adresă pe care Primăria le-a trimis-o oamenilor, fără însă ca promisiunea să devină realitate.

Din raţiuni de economie, în loc să pregătească înlocuirea conductelor cu altele, de dimensiuni mai mari, pentru a putea prelua mai multă apă când plouă abundent, CAO s-a mulţumit să monteze pe racordurile caselor clapete menite să împiedice revărsarea apei din canal spre locuinţe. Aşa că acum, la fiecare furtună, apa trece din canal în stradă, din stradă în grădini, iar de acolo în case!


*
*