Parcare cu mofturi: Angajații Spitalului Municipal cer facilități la abonamentul de parcare

Cine cere nu piere. Hotărât să îşi lase maşinile în demisolul parcării supraetajate din faţa Pieţei Rogerius, personalul medical al Spitalului Municipal a transmis luna aceasta Primăriei, prin Serviciul Administrativ, o cerere prin care cere facilităţi la plata abonamentului de parcare, în valoare de 70 lei pe lună.

Primăria a rezervat cele 193 de locuri de la demisolul parcării pentru angajaţii spitalelor Municipal şi Pelican, din imediata vecinătate, aşa că cei dintâi s-au considerat îndreptăţiţi să primească şi o reducere de tarif. Atâta tot că asta nu se va întâmpla.

În primul rând pentru că Hotărârea de Consiliu Local privind taxele şi impozitele pe anul 2017 nu face nicio referire la facilităţi, iar în al doilea rând pentru că locurile de parcare se vor ocupa oricum. Din cele 193, cinci sunt destinate exclusiv persoanelor cu handicap, iar 161 au fost deja închiriate salariaţilor de la Pelican, care n-au făcut mofturi la preţ. Iar abonamentele se vând în continuare ca pâinea caldă.

Că nu oricine are privilegiul să-şi lase maşinile ferite de ploaie şi vânt chiar sub geamurile cabinetelor…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de pelicanul ciupelit | 18 martie 2017 16:22

    Și primarul Ilie Bolojan a fost acolo la fictiva tăiere de panglică de azi. Edilul a explicat că nivelul de subsol va fi dedicat în principal celor care lucrează în această zonă: angajaţi ai spitalului, vânzători din piață sau angajați de la firmele din zonă. Acolo va fi instituit un tarif preferențial, iar deținătorii de autoturisme vor putea lăsa mașinile pe durată mai mare.