Parc fără finalizare: Parcul Salca III a fost inaugurat, dar are o droaie de hibe ascunse

A fost spectacol lunea trecută, în parcul cu tematică sportivă Salca III, după ce orădenii nerăbdători să joace fotbal şi tenis au spart gardul ori l-au escaladat, întrucât porţile erau închise.

Asta, în ciuda faptului că viceprimarul Florin Birta promisese că din 3 septembrie parcul va fi deschis tuturor!

Bihorel a aflat, însă, că inaugurarea ratată este cea mai mică problemă a edililor în ce priveşte Parcul Salca III. Spaţiile verzi din jurul terenurilor de sport lipsesc cu desăvârşire, şi nu doar pentru că, aşa cum spun reprezentanţii firmei care a amenajat locul, Abed Nego, acestea s-au uscat peste vară.

De fapt, gazonul nici măcar n-a fost însămânţat în toate scuarurile, la fel cum nici aspersoarele pentru irigat n-au fost dispuse aşa încât să acopere toate spaţiile verzi.

În plus, cişmelele de apă n-au fost niciodată funcţionale! De ce s-a grăbit domn’ vice să deschidă parcul cu atât de multe lipsuri, nimeni nu ştie. În schimb, rămâne de văzut cine va plăti deficienţele: firma dragă Primăriei sau orădenii?


*
*