Orădenii, trimiși cu forța la canal

Directorul Economic al Primăriei, Eduard Florea, ne pregătește surprize pentru la anul. Cei mai loviți vor fi orădenii care refuză să se branșeze la reţelele de canalizare cu toate că le trece conducta pe sub nas.

Toată povestea asta nu-mi miroase bine. Păi, de ce să distrugi tradiția brusturilor, a mersului în fundul curții, acumulată în câteva milenii?

Oameni nu suportă să tragă apa, nu doresc să plătească nişte lei Companiei de Apă. Preferă să utilizeze fosa septică și vidanja, chit că nu ies mai ieftin.

De acum înainte, impozitele vor crește cu 50% dacă nu te poți dezlipi de fosa septică. De aici nu va mai fi decât un pas ca băștinașii să fie obligați să folosească hârtia igienică, pentru că -oricât de noi și mari ar fi țevile de canalizare – cocenii și frunzele pot colmata întregul sistem.


*
*