Ochiul dracului

PDL-iştii bihoreni se ceartă între ei, pentru că unii candidaţi nu au cotizat decât parţial la efortul financiar din campaniile electorale de anul trecut, iar alţii deloc.

Printre cei din urmă sunt două persoane care, deşi s-au trezit cu sacii în căruţă, aleşi în Consiliul Judeţean, au uitat de obligaţia de a decarta fiecare câte 25.000 de lei la partid: fostul preşedinte al CJ Radu Ţîrle, şi un coreligionar al acestuia, Mircea Straniş, administrator al Comunităţii Penticostale din Oradea.

Bihorel îi recomandă domnului Ţîrle să-şi folosească elocvenţa şi talentele de pastor şi să le explice mirenilor din PDL nemuritorul precept biblic: „Domnul a dat, domnul Ţîrle a luat, fie numele Domnului lăudat”.


*
*