Nedreptate ca la Drept: De ce s-au revoltat studenții de la Administrație Publică în sesiune

Nu bine şi-au început viaţa de studenţi, că tinerii din anul I de la specializarea Administraţie publică a Facultăţii de Drept din Oradea se consideră nedreptăţiţi.

Deşi conform planurilor de învăţământ trebuiau să urmeze în semestrul II cursul opţional „Elemente de drept roman şi istoria statului roman”, lectorul Aurelia Gidro a decis să le predea această materie în semestrul I, laolaltă cu colegii lor din anul I de la Drept, care au în programa primului semestru un curs similar, intitulat „Drept roman”.

Tinerii de la Administraţie publică nu au comentat nimic despre comasare, dar s-au supărat acum, în sesiunea de iarnă, când au dat examenul tot împreună cu colegii de la Drept, ba chiar cu exact aceleaşi subiecte, deşi pentru ei disciplina era opţională şi, ca urmare, s-ar fi aşteptat la subiecte mai uşoare.

Îngrijoraţi că ar putea avea zile grele dacă se pun rău cu profesorii încă din anul I, studenţii n-au făcut reclamaţie oficială, dar s-au plâns lui Bihorel. În fond, nu există judecător local mai corect decât el, nu-i aşa?

4

4 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Anonim | 26 februarie 2018 21:58

    Cei de la Administrație nu au absolut nicio legătură cu ce se scrie in presa ! Adevarul este ca cineva de la Drept s-a dat fiind de la Administrație publică, iar cu aceasta ocazie îi baga la înaintare pe cei de la AP! Ei s-au revoltat in diferite parti caci criteriul de notare nu este corect, ca de ce nu se acorda puncte si de ce sunt 20 de subiecte!!!! Rusine pentru studenții de la specializarea Drept!!!!! După ce ca s-au ras de profa,dar din fericire,dânsa stie cine a barfit!!!

  2. >> Postat de Anonim | 26 februarie 2018 21:54

    Minciuna! Cei de la specializarea Drept s-au revoltat in privinta subiectelor față de doamna profesoară,iar dânsa știe asta !!! Până la urmă,tot se va afla cine ,ce si cum !

  3. >> Postat de claudiu | 25 februarie 2018 09:01

    da nu este corect sa comasezi materii din semestrul I cu II, dar chiar daca este materie optionala, odata aleasa devine obligatorie, iar notiunea de subiecte mai usoare cade, gradul de dificultate al subiectelor depinde de materie si preferinta profesorului nu de faptul ca materia este obligatorie sau optionala

  4. >> Postat de konsilierul | 24 februarie 2018 19:36

    Nu zic ca studentii nu au dreptate dar ma gandesc cu groaza de cat „curaj” vor da ei dovada in fata sefilor din administratia publica daca acum, la varsta „revolutiei” isi pun problema „sa nu se puna rau”…