Manager 2 în 1: Cum s-a semnat Marius Chipurici într-un document trimis Facultăţii de Medicină

Managerul Spitalului CFR din Oradea, Marius Chipurici, e cu adevărat un om care face cât doi. Nu doar din cauza gabaritului sau pentru că ar fi foarte harnic şi ar rezolva tot câte două probleme deodată, şi nici pentru că a absolvit atât Medicina, cât şi Dreptul, ci pentru că are dublă personalitate.

Ca dovadă, într-un document prin care cerea zilele trecute Facultăţii de Medicină să facă propuneri pentru numirea unui şef de secţie clinică, deasupra semnăturii sale stătea scris „Manager Dr. Chipurici Adriana Marius”.

Bihorel îi recomandă lui Chipurici să se decidă odată pentru totdeauna: ori e medic, ori jurist, ori bărbat, ori femeie. Nu de alta, dar cum la noi încă nu s-au legalizat căsătoriile gay, s-ar putea să fie uşor în afara legii.


*
*