Mai învăţaţi, băieţi! Doi șefi de instituții publice dovedesc că sunt cam… agramați

Că instituţiile publice sunt conduse de politruci, ne-am obişnuit deja. Dar că respectivii şefi sunt nişte agramaţi e tot mai greu de digerat. Într-o singură zi, Bihorel a auzit două greşeli rostite de directori cu pretenţii.

Primul este şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Giani Bura, care la şedinţa Colegiului Prefectural de miercurea trecută a explicat că „din cauză pentru că” instituţia are puţini comisari, soluţionarea sesizărilor poate dura uneori şi câteva zile.

Al doilea semi-analfabet evidenţiat în public este directorul economic al Serviciului de Ambulanţă, consilierul local PSD Liviu Sabău Popa, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, a spus în numele colegilor că „nu acuisăm”, în loc de „nu achiesăm” (oricum un barbarism al românescului „aderăm”) la raportul Primăriei, care le-a respins propunerea de a acorda câteva mii de burse elevilor orădeni.

Mai mult, politicianul a repetat expresia, ca să fie sigur că s-a făcut înţeles. Şi să ne intre bine-n cap cine dă trendurile, chiar şi în limba română…


*
*