Leul greu: Salariile angajaților din Primăria Oradea, „reaşezate” în stilul Bolojan

Banii n-aduc fericirea, mai ales când încep să se împuţineze. La doar două luni după ce a reaşezat în sus salariile angajaţilor din subordine, primarul Ilie Bolojan s-a văzut nevoit să le dea la recalculat.

Consiliul Local a fost somat de Prefectură să modifice Hotărârea 69/25 iulie 2017 pentru că nu respectă nomenclatorul de funcţii (directorul tehnic fiind, de pildă, mai bine plătit decât secretarul municipiului), aşa că săptămâna trecută primarul le-a cerut aleşilor locali să aprobe modificarea conform ierarhiei prevăzute de lege.

Noua piramidă a salariilor îi aşază în frunte pe primar şi pe cei doi viceprimari, urmaţi de secretarul Consiliului Local şi abia apoi de şefii direcţiilor din Primărie. Dar, decât să majoreze salariul secretarului Ionel Vila, cu care are o relaţie rece, Bolojan a preferat să le micşoreze pe cele ale directorilor, în frunte cu preferatul său, Mircea Ghitea, coordonatorul Direcţiei Tehnice, pe care îl dă tot timpul exemplu de hărnicie şi eficienţă.

Ca semn al preţuirii, acesta a pierdut câteva sute de lei la salariu, dar măcar ştie cui să mulţumească…


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale