La Binş nu poţi fi primar dacă n-ai batăr câteva dosare penale

Foarte mulţi băştinaşi se supără când aud că beiuşenilor li se mai spune şi oltenii Bihorului. Dar similitudinile sunt uluitoare.

La Craiova exista un primar, normal că penal, Antonie Solomon pe numele lui. Omul era de luni bune în pârnaie, începuse campania electorală şi craiovenii rupeau cămeşile de pe dânşii de dragul iubitului lor puşcăriaş.

Se pare că – cel puţin aşa arată sondajele – şi beiuşenii s-au obişnuit să aibă numai primari cu bube, iar Domocoş va conduce urbea de pe Crişul Negru, chiar dacă va trebui să o facă de la vorbitor.

Istoria recentă a Binşului arată că, indiferent de ce partid a fost la putere, primarul era penal sadea. Aşa că nici nu e de mirare că oraşul arată cum arată, localităţi ca Săcuieniul, Galoşpetreul sau Sâniobul fiind idealuri de neatins deocamdată de capitala Olteniei de Bihor.


*
*