Jurnalism paralel: Cum răspândesc „fake news” postacii de partid

Cine spune că PSD ignoră presa online vorbeşte fără să ştie că, în realitate, îi dă aşa multă atenţie încât chiar şi-o subordonează. Site-ul Bihor Ştiri, patronat cândva de fostul şef al UDMR Bihor Alexandru Kiss şi deţinut acum de fostul jurnalist Mihai Baneş, în prezent membru PSD şi angajat la Consiliul Judeţean, a publicat recent o capodoperă de fake-news intitulată „Miniştrii sănătăţii din UE sunt de partea lui Bodog”.

Cine trece dincolo de titlu află doar că ministrul orădean al Sănătăţii, Florian Bodog, a participat la reuniunea Consiliului miniştrilor Sănătăţii din statele UE, unde, potrivit relatării, a „atras atenţia asupra efectelor deosebit de grave pe care le generează exportul paralel de medicamente”, fără însă ca textul să redea spusele vreunui ministru european care să susţină titlul pompos şi mincinos.

Deşi site-ul are un singur angajat, textul este semnat de o anume Patricia Hera, inexistentă în realitate, însă ciudat e că o Patricia Herlaş există pe bune, în carne şi oase, ba chiar cu forme de invidiat, fiind atât membră PSD, cât şi angajată la fantomatica agenţie de presă News Bihor a aceluiaşi Consiliu Judeţean, unde şeful de partid, Ioan Mang, este vicepreşedinte.

Concluzia lui Bihorel: slujbaşii partidului care a consacrat ideea de stat paralel practică, de fapt, un jurnalism paralel, fără nicio legătură cu adevărul…


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale