Înmatriculaţi ca-n codru: Fostul şef al Direcţiei Silvice a ales numerele SUV-ului de serviciu după familia lui. Noul manager le-a schimbat

Toamna trecută, pârât că a dus la mare trei pesediste cu maşina instituţiei, Adrian Florescu (foto), şeful Direcţiei Silvice Bihor, îşi dădea demisia de onoare, locul său fiind luat, cu delegaţie, ce-i drept, de directorul tehnic Adrian Jurcău.

Prima grijă a noului manager nu a fost să facă vreun inventar al pădurilor, ci să schimbe numerele de înmatriculare ale SUV-ului de serviciu moştenit de la predecesorul său.

Motivul? Pesedistul îi pusese numere preferenţiale, cu anul naşterii sale (75), plus iniţialele prenumelor celor doi copii şi al soţiei (NDR), ca şi când maşina ar fi fost proprietatea lui personală, şi nu a instituţiei, plătind implicit – din fonduri publice, evident – şi taxa aferentă de 85 lei pentru numerele preferenţiale.

Trecând peste micul abuz în serviciu al lui Florescu, acum dezincriminat prin grija şefului său de partid, nici Jurcău nu pare mai breaz din moment ce moftul său, de a „reînmatricula” maşina cu numere aleatorii, a costat din nou instituţia niscaiva bănuţi, plătiţi pentru taxa de modificare a talonului şi de eliberare a celor două plăcuţe noi.


*
*