Gyuszi ghinionistul: Delorean n-a avut noroc la angajarea la stat

Udemeristul Iulius Delorean, consilier local de Oradea demisionat din funcţie pe 19 iunie, este cel mai ghinionist „prefecturabil” post-decembrist.

După ce în urmă cu trei săptămâni i-a fost respins dosarul pentru a fi numit subprefect în locul lui Cristian Bitea pe motiv că, în graba mare, se angajase la Primăria Biharia pe post de simplu funcţionar debutant, cea de-a doua tentativă de angajare la stat a fost amânată.

Spre enervarea la culme a şefilor UDMR Bihor, Delorean nu a putut susţine lunea trecută concursul pentru un alt post de funcţionar, de data asta consilier superior la Sălard, pentru că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a omis să îşi desemneze un reprezentant în comisia de examinare. Culmea, nici Prefectura n-a avut vreun funcţionar disponibil fiindcă, întâmplător sau nu, toţi juriştii săi erau pe teren.

Concursul în urma căruia Delorean ar putea deveni funcţionar public, pentru a fi apoi transferat la Instituţia Prefectului, a fost reprogramat pentru săptămâna aceasta. Timp suficient ca Secretariatul General al Guvernului să afle că Delorean a avut vreme de 5 zile atât calitatea de consilier local, cât şi pe cea de funcţionar public, incompatibilitate ce i-ar putea permite cel mult funcţia de consilier al prefectului. Tot sub prefect, dar cu alt efect…


*
*