Gyuri Funar intră în mafia retrocedărilor ca-n brânză, ca-n varză, ca-n viezure

Gyuri Funar a reintrat în atenţia opiniei publice de când a reuşit să-i ascundă medicamentele tribunului Vadim Tudor, să-i păteze cămaşa de forţă şi să-i scoată bateriile din aparatul de electroşocuri.

Sosit la Oradea să mai mănânce nişte unguri la micul dejun, Gyuri a anunţat că a trimis la Parchet plângeri împotriva ordinelor călugăreşti, pe care le acuză de interese în mafia retrocedărilor.

Se pare că la Parchet nu a ajuns nicio plângere, aşa că probabil actele au ajuns la Parchetul de pe lângă Ocolul Silvic. De fapt, din întâmplare, plângerile au ajuns la locul potrivit pentru că în problema retrocedărilor s-a furat ca în codru.


*
*