Gunoaie la plimbare: Europa îi pune pe funcţionarii CJ să refacă proiectul de management al deşeurilor

Marele proiect european al Consiliului Judeţean Bihor pentru managementul integrat al deşeurilor, ce prevede construirea unor staţii de sortare şi de transfer în oraşele din judeţ, s-a împotmolit.

În proiect a fost cuprinsă şi o staţie de sortare construită în 2007 la Valea lui Mihai, culmea, pe bani europeni, dar rămasă nefolosită, şi care din 2008, de când Ministerul Mediului a extins spre sud Situl Natura 2000 Câmpia Careiului, se află pe un teritoriu protejat.

Acest detaliu a determinat Comisia Europeană ca, înainte să evalueze proiectul de 55 de milioane de euro, să-l retrimită la Oradea, din cauză că lipsesc documentele ce arată impactul de mediu pe care îl va avea staţia de sortare asupra sitului.

Culmea e că proiectul de management al deşeurilor a fost făcut de o firmă angajată de Ministerul Mediului, nu de judeţ. Aşa că funcţionarii de la CJ n-au decât să se pună pe muncă şi să completeze singuri hârtiile, ceea ce va mai întârzia aplicarea unuia din cele mai importante şi scumpe proiecte europene din judeţ.

Bihorel crede că în sfârşit s-a făcut dreptate, deoarece până acum la Consiliul Judeţean nu s-au înregistrat cazuri de surmenare la personalul din dotare.

 


*
*