Ez nem jó! Liderul PPMT Bihor, Csomortányi István, a câștigat procesul cu Poliția Locală

Juriştii Poliţiei Locale sunt în alertă. Judecătoria Oradea a dat săptămâna trecută câştig de cauză liderului PPMT Bihor, Csomortányi István, în procesul deschis împotriva instituţiei.

Csomortányi a contestat amenda de 1.000 lei primită în aprilie anul trecut când, în preajma campaniei electorale pentru alegerile locale, a amplasat pe clădirea Primăriei două tăbliţe în cadrul unei acţiuni de protest.

Prima cuprindea denumirea străzii Piaţa Unirii în limba română, iar cea de-a doua denumirea veche din limba maghiară: Szent László Tér.

PPMT-istul a fost sancţionat de poliţiştii locali care au supravegheat acţiunea pe considerentul că a adus modificări neautorizate palatului administrativ al oraşului, clădire-monument de tip A.

Acum, rămâne de văzut motivarea sentinţei pentru a şti ce anume a reţinut instanţa: că poliţiştii locali nu ştiu încheia un proces verbal de contravenţie, au încadrat fapta greşit sau clădirea Primăriei arată atât de prost încât tăbliţele amplasate, chiar şi neautorizat, n-au făcut decât să îi îmbunătăţească imaginea?


*
*